Primele săptămâni: babele și sling-ul, mesele și wrestling-ul

Observații din primele (patru) săptămâni cu bebe:
1) Cel mai mare și mai “de efect” caca al zilei se trage musai într-un scutec proaspăt. La o miime de secundă după ce a fost pus.
2) Colici = nasol, da’ măcar se mai calmează la piept. Puseu de creștere = nașpa, da’ asta e, mănâncă mai mult. Colici + puseu de creștere = aaahhh, de-aș putea să pocnesc din degete și să mă upgradez la versiunea “Lactocentrala Sfârcurile de Fier”.
3) Proastă idee să mă duc să plătesc întreținerea cu gremlinu’ în sling! Aș zice “Never again”, da’ e prea târziu! Babele din bloc au făcut Coaliția pentru Picioare Drepte și după ce m-au prins la grămadă, mă iau și pe rând, care cum mă văd: “da’ vrei să-i deformezi oasele?!” “o să meargă crăcănat!!” “vezi, mamă, cum îl ții acolo!” “aoleu, săracu’ de el, da’ cum îl ții așa adunat?!” “eeehh, ce să-ți spun, recomandarea pediatrului! păi ce pediatrii avem și noi în zilele noastre, vai de noi!!”. Mă mir că n-au zis nimic de câine, că tot era și el cu noi. Aaahh băbuțelor, oricât de draguțe ați fost că m-ați lăsat în față să plătesc mai repede, tot mi-aș dori să am o mare fașă d-aia de ziceți voi… să vă leg pe toate la gură!
4) Conceptul Continuum. Dimineața la cafea apuc să citesc câte un pic din cartea asta. Mi se pare o lectură grozavă, o răsturnătură a ceea ce știm noi a fi “normal” în lumea noastră “civilizată”. Îmi place că reușește să te pună un pic pe gânduri; nu numai pe(ntru) cei care au copii. Pentru părinți proaspeți mi se pare de asemenea o bună variantă de răspuns pentru cei care cred ca bebelușii vin pe lume gata “teroriști”, “șantajiști emoțional”, “răsfățați”, gata să fie un mare inconvenient, să disturbe lumea adulților (care nu mai pot face nimic altceva decât să aibă grijă de ei), și pentru cei care sunt de părere că bebeii trebuie lăsați să plângă ca să facă plămâni (o tipă de 30+ ani, care vrea și ea copii, mi-a spus asta acu’ vreo două zile “băi, da, chiar e o chestie, tre’ să-i lași să plângă!”), că oricum plâng (și) fără motiv și că e o tragedie să lași copilu’ să doarmă cu tine în pat.

Gânduri din săptămâna trei cu bebe:
1) Între buricul întins și expandat în urma fostei burtăciuni și cicatricea zâmbăreață de la cezariană, abdomenul meu arată ca un ciclop mult prea mulțumit de sine.

2) Nu știu alții cum sunt, dar al meu (care a ieșit forțos ca ta-su și nevricos ca mă-sa) e chitit să facă antrenamente de wrestling înainte de fiecare masa. Pe sistemu’ “urlu’ că mi-e foame, da’ ferească Sfântu’ să te-apropii de mine cu baru’, că încep să împart la pumni, picioare, orăcăieli și mușcături ce n-ai văzut în viața ta! A, da’ să nu te pună necuratu’ nici să retragi baru’, că să vezi atunci cum încep să-l caut cu suciri și răsuciri de titirez pe duracell; scot și hainele de pe mine, nu altceva!!” Noroc că e încă mic și pot să-i arunc o țâță peste picioare, în timp ce îl țin cu o mână de cap, cu cealaltă îi țin sânul la gură, iar cu a treia parez loviturile răzlețe. #mamacaracatiță
Partea bună e ca după 5-10 minute d-astea la fiecare masă (adică în medie o dată pe oră) am ars naibii aproape toate kilele din sarcină + îmi lucrez bicepșii, tricepșii și răbdarea, ceva de invidiat!
Serios acu’… are careva numaru’ unui exorcist, ceva?

N-am blestemat pe nimeni în viața mea, și nici nu blestem….da’ dar-ar Maica Precista și Sfânta Filoftea vecinilor care bagă bormașinile de doo zile [l.e.: cele două zile s-au transformat în trei (TREI) luni] încontinuu, în tandem și paralel, inclusiv în singurele 34 de minute adunate pe care le-a dormit gremlinu’ toată săptămâna, ca nu cumva să pot și io dormi langa el macar atât, să își bage bormașinile în priză și apoi în cur, și dacă încă le mai e poftă, în restul găurilor personale și dacă tot nu le ajunge, ale neamurilor lor, în ordinea importanței (de neamuri și găuri)!

Gând răzleț din săptămâna a doua cu bebe:
La fiecare două zile mă trezesc (mă rog, “trezesc” – vorba vine – că nu e ca și când se mai doarme în casă) zicând “oh, what fresh hell is this?!”. Zic și despre puiuc ce am zis și despre patruped în primu’ lui an de viata (deși am fost asigurată că nu voi face astfel de comparații… haha): “norocu’ lui că e simpatic!!”

Related Posts