Luna a patra: nesomn, necaca, nesex, ne-am intrat în rutină

Fiu-meu știe exact când vrea și îi trebuie să mănânce – întotdeauna unde îmi e mie mai greu să-i dau.
Așadar, pe unde am mai dat piept?
– fix în stradă, la nici cinci minute după ce am ieșit din casă (după ce încercasem să-l conving să ia un pic, fiindcă trebuie să plecăm)
– în tramvaiul 23. #mamacaracatiță am fost când participam și la un curs online de prim ajutor pediatric în același timp. Conferința în căști,  video pe telefon, bebe la sân, tati lângă noi cu toate catrafusele, ochi pe noi ca la circ.
– din mers pe munte, în gară la Sinaia, sus la cota 1400 – afară (de ce sunt chiar așa spartană și dau copilului să sugă afară la minus niște grade?! Păi pentru că am intrat cu el în restaurant, am întrebat unde pot să mă bag cu el într-un colț, l-am schimbat, l-am pus la sân, nu l-am convins nicicum. Așa că i-am luat lui tati o bere, mie un ceai, și am ieșit afară. Păi chiar așa, noi să bem și el nimic? Mno, să vezi ce mișto se formează mamelonu’ când dă de minus…), în tren (eram pe locurile alea înghesuite de la capătul vagonului. Sugăcilă făcea treaba aia a lui pe care o face când nu stă comod și familiar pe perna lui de alăptare (fițe pe el ca’n Dorobanți) – la fiecare (FIECARE) înghițitură se smulgea de la sân cu plescăieli asurzitoare, dând capul mult pe spate, dezvelind și dezvăluind întregii aglomerații de unde își ia el papa-bun. Nenii de lângă mine, săracii, cât au mai privit la peisajul de pe geam, chiar și așa pe întunericul beznă care era).
– în timp ce mă jucam „adu’aici” cu câinele care lătra de mama focului că el nu e băgat în seamă, în timp ce copilu’ încerca să adoarmă la țâță. (Ah, ce mă face și câinele ăsta – s-a prins că dacă e piticu’ mufat, nu mai (pot să) țip/mă dau la el. Și profită la maxim, evident. Cum mă vede că am atașat copilu’, cum începe anarhia.)
– pe veceu (dap…. momentul în care noțiunea de „singur acasă” își pierde naibii orice farmec)

Î: Cum face caca un bebeluș care n-a mai avut scaun de patru zile?
R: În.con.tiiinuu…

Stau în vârful patului și basculez înghețată (pentru că încă pot!). Din stânga se holbează și bălește câinele, din dreapta se holbează și bălește copilu’ (da’ e ok, el bălește de la dinți). Și stau așa și mă gândesc la vizita de azi de la pediatru:
P: ia ziceți-mi, ce știe să facă?
Eu: pfoaa, de toate! (pene pe mine ca pe păun)
P: se rostogolește?
Eu: pe toate părțile, zici că-i titirez.
P: stă în patru labe?
Eu (cu macaroana ușor tăiata): nu…
P: se târăște?
Eu (cu macaroana mai mult penne decat spaghetti): nu…
P: Râde în hohote?
Eu (fara macaroană): cred că râde de mine grav, da’ așa mai mult de un ‘hăhă’ plictisit nu scot de la el…
P: baiat serios!

Tre’ să recunosc, sunt un pic nedormită. Bine, nedormită rău. Bine, borderline postpartum, cu episoade nasoale de furie necontrolată când zboară chestii prin casă și mobila își ia șuturi, eventual și pereții un cap în gură (dar asta chiar ocazional, că nu-s nici io așa vitează în fața betonului armat). În aceste condiții date, mă trezesc spunându-i soțului într-un acces de sinceritate:
– Câteodată mi-e teamă că o să ajungi să mă înșeli, la cât te-am lăsat de singur lunile astea… (despre cum am ajuns până la urmă să ne cioc(ă)nim accidental, aici).
– Glumești? Fii pe pace, puiu’, mult înainte de asta iau copilu’ și fug cu el când te mai apucă și faci ca uraganu’. Pune-ți paranoile în ordine!
Cum știe el exact ce să spună ca să mă liniștească! =))

Ce faci când gremlinu’ nu vrea nici în brațe, nici pe jos, nici să doarmă, nici să sugă, nici să se joace, nici să îi cânți, nici suzetă, nici deget, nici de ros, nici de zdrăngănit, nici pe burtă, nici pe spate, nici în pat, nici în pătuț, nici în casă, nici afară, nici cu tine, nici cu sine… faci spume, aia faci! 😀

Cum o fac pe mama cu nervii – ghid complet pentru puști teroriști.
Răsalaltăieri am adormit pentru ‘somnu’ de dimineață’. Am așteptat să se bage și mama în pat. Am așteptat să termine câinele de foit prin toată casa. Am așteptat să adoarmă mama. Am mai așteptat câteva minute, ca să adoarmă adânc. M-am trezit, că era plictis în pătuț.
Alaltăieri am adormit pentru somnul de dimineață. Mama a zis că nu se mai bagă la somn, că mai rău se enervează dacă se trezește după un sfert de oră. Am dormit două ore – țeapăă, nu te așteptai, hă? Ah ce odihnitor!
Ieri am repetat mișcarea de răsalaltăieri, fiindcă a crezut maică-mea că poa’ să se bage și ea la somn. Era trează doar de la 3 juma’ noaptea, la ce-i mai trebuia?! M-am trezit în 15 minute cu chef de joacă.
S-a răzbunat și m-a dus la vaccin. A durut ca dracu’.
M-am răzbunat și n-am mâncat toată noaptea. Las’ s-o doară și pe ea. De la 2.30 la 4 ei.em. am avut chef de chirăiala (că mai nou am descoperit că pot sa chirai, bahahaha!). M-a adormit tata, că ea a șutuit câinele și s-a dus înjurând la somn. Oups! 😀
A crezut fraiera că o sa mănânc la 6.30 când m-am trezit. Ei bine, nu. M-a pus jos în patul ei, cu gându’ că nu-mi place să n-o mai simt, așa că o să mă trezesc ca să mai mănânc. Haha, dorm buștean de două ore, ea nu mai are loc în pat, da’ oricum tre’ să se distreze cu pompa de scos lăptic (ca io’s în grevă… așa zice sindicatu’: vaccin = greva).
Hmmm… oare pentru azi ce să mai coc?!

De-ale băbuțelor și moșneguților binevoitori:

– Vai maică, dar de ce are capu’ gol?
– Cum să aibă, doamnă, capul gol? E plin de idei, vă spun sigur!

– Auziți, dar l-ați tuns?
– Nu, asa e el, mai chel.
– Păi și nu-i puneți ceva pe cap?
– Adică… o perucă?

(La coadă la farmacie, eu cu copilul în marsupiu):
– Nu, nu… nuuu-l mai legănați doamnă, că vrea să adoarmă! (adevăru’ că și eu sunt ciudată… cine a mai auzit de copil să adoarmă legănat?!)

(Și una simpatică, de final, de la un nene zâmbăreț):
– Ce-aveți doamnă acolo? (în marsupiu)
– Un băiat.
– Să vă trăiască! Cât mai are pân’ la pensie?

Câinele și copilul meu seamănă așa:
– sunt singurele ființe pe care le știu care pot mânca și face caca în același timp.
– bale la greu (mai degrabă de la copil decât de la câine, ce-i drept)
– bagă în gură orice, de oriunde. Pe copil în înțeleg, că e mic, da’ câinele?! De șapte ani mă chinui cu el. Barbatu-meu zice că l-am chinuit prea tare cu dresajul și din cauza mea are un „eating disorder”… o fi.
– îl aud din când în când pe bărbatu-meu prin casă zicând „roll over. Roll Over!! Gooood boooy!” și știu că nu vorbește cu patrupedu’…
– mârâie. Mârâie frate onenon de îmi face creierii tăieței. Copilul, desigur. Câinele săracu’ nu mai zice nici pâs.
– împart aceleași medicamente (ser fiziologic, betadină, cremă de gălbenele… d-astea)
– vomită, dar le place să recicleze ce-au vomitat…

Related Posts