Revelion 2018: în pijamale curate și așternuturi compromise

În țarcul de câini am mai petrecut, în țarcul lui bebe e prima dată. Oho, dar ce petrecere sălbatică, fiți atenți:
Adoarme stăpânul casei pe la 9. Mă decid să ma vopsesc pentru prima oară ever (mi-a albit părul în șase luni de copil cât nu mi-a albit tot restul timpului meu de adult agitat). Să port și eu ceva nou, nu? Vopseaua și șosetele 😀 Am purtat și roșu, desigur – o ditai zgârietura pe nas, de mai devreme, când se decisese fiu-meu să testeze dacă din mine iese lapte prin toate părțile.
Așa deci, cum spuneam, party frate – m-am dus să mă vopsesc cu berea după mine. A durat o veșnicie. Am regretat amarnic că n-am profitat de liniște ca să dorm. După toată mânjeala, arat FIX la fel ca înainte. Doamne, ce bine, că aveam niște emoții! Am ieșit triumfătoare din baie, purtând mândră pijamale și plete curate – lux!
Între timp romanticul de soț a încălzit sarmale de la mama. Și eu care credeam că se învârte pe lângă baie și mă tot întreabă cât mai am fiindcă e curios de noul meu look. Săracu’, lui îi era foame!
Am mâncat sarmalele pe masa de la bucătărie, printre jucării și creme de fund (doar ERA să-mi pun Sudocrem în farfurie în loc de smântână, dar m-am oprit la timp). După ce ne-am tot șșșit unul pe celălalt să nu mai mestecăm așa tare, că trezim copilu’, am ciocnit în aer – el niște vin de țară de la tata, eu un Radler cu APROAPE 2% alcool (știu, mă pricep să petrec sălbatic!), și ne-am uitat pe telefon la toate pozele cu odoru’ vieții noastre obosite, de când l-am scos la lumină și până în zilele noastre (sau în fine, până am adormit).
Am vrut să rezist până la 12. La 11.45 eram buștean. Când s-a dezlănțuit Apocalipsa, soțul a sărit să vadă artificiile pe geamul de la baie, câinele a început să facă perimetrul, să ne apere de asediu, iar eu am scuipat un „Happy New Year” ofticat, de sub pătură, gândindu-mă cu sudori reci pe spate că în orice secundă se va trezi vuvuzeaua. Am fost un fel de Grinchunoaia care a furat Anul Nou, așa.
Până la urmă, copilul de teama căruia nu mai vorbim unul cu altul nici pe stradă, că vocile noastre îl trezesc; același copil care mi s-a trezit urlând ca din gură de șarpe că l-a speriat un sms care a intrat pe vibrații, a dormit dus până s-a terminat toată artileria din Vatra Luminoasă. Dacă n-aș fi fost trează când l-am conceput, aș fi zis că m-am mucit grav și din greșeală l-am făcut cu Murphy, nu cu ta-su.
În liniștea de după șutuiala în cur a vechiului an, am adormit cu toții.
Pe la două s-a trezit Gremlinache să vadă și el ce-a pierdut. Dacă tot n-a auzit bubuielile ca lumea, s-a gândit să înoade niște vrajbă între nedormiții de mă-sa și ta-su. Am înghițit momeala ca fraierii și am tras niște chiuieli și urări mai puțin ortodoxe unul către altul, în timp ce ușile și-au luat omor, că erau în cale, aiurea. Vina lor. Aaa, de la mine, normal, că Pișcot se lăfăia în acest timp la tati în brațe; așa că tati s-a mulțumit doar cu niște dulcegării scrâșnite printre dinți.
Mulțumit că a participat și el măcar la un mini-Jihad de apartament, a adormit într-un final pe la trei, și ne-a lăsat să petrecem și noi noaptea dintre ani. Dormind separat și liniștiți.
Ne-am împăcat primul lucru de dimineață doar ca să-i facem în ciudă.
Ne-a tras-o mișelește, totuși, ca să aibă el ultimul cuvânt, normal! După ce l-am îmbrăcat în haine noi, s-a căcărisit atât de mult încât a făcut praf scutecul cu un număr mai mare, toate hainele de pe el și așternutul de pe patul nostru (partea mea, desigur).
Oare asta înseamnă că vom avea un an de căcat, sau că vom avea noroc tot anul?!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *