Preambul. Ce-am aflat despre pârdalnica post partum:

– poți să-ți dorești și iubești la infinit copchilu’ că nu neapărat scapi, sunt o groază de factori declanșatori
– poți să fii activă, plimbăreață, zâmbăreață, mâncătoare de fructe și legume, că nu neapărat scapi,
– poa’ să se agațe de tine de la oboseală acumulată în timp (dacă aș putea să-mi iau tigăi pe puncte de oboseală, cum sunt punctele alea de cumpărături de la Mega, m-ar da tigăile afară din casă)
– nu vine când vine bebe. Vine la o vreme după. Mai ales după un bebe „solicitant”.
– nu vine ca o tigaie în cap (am ceva cu tigăile, crecă de foame și ciudă că n-am mai gătit demult altceva decât legume la abur pentru gurița fără dinți). Vine și te fură pe subtil.
– nu e neapărat cu smiorcăieli infinite (deși e și cu d-alea). Poa’ să fie cu insomnii și accese de furie (oare doar la mămicile mai spartane?!)
– lumea pe la noi are boală pe bolile astea de bibilică. Boală să le nege și să le ignore. Cu obstinație. Că e rușine. Ce-o fi mă așa de rușine? Că e o depresie, nu chlamidya…
– am și eu (depresia, nu chlamidya).

„Eee, ai, n-ai dragă tu d-asta, nu mai zice așa!”
„Mă, am.”
„Aia e gravă mă, sunt unele cu nervii la pământ, nu așa. Tu ești doar obosită.”
„Nu doar. Extrem de.” (dorm în medie 4-5 ore din 24, feliate și alea)
„Hai, dragă, că asta e cu d-alea când nu vrei să mai pui mâna pe copil”
„Îhîm.”
„Nu, adică sunt unele care nici nu pot să mai stea singure cu copilu’, că le e frică să nu pățească ceva.”
„Îhîm. Să nu îi FACĂ ceva.”
„Na, cine are așa ceva stă ca leguma, nu e în stare de nimic.”
„Nu mereu, dar da, cam așa.”
„Păi n-ai tu așa ceva. Nu mai zice așa…”
„Ok…. nu mai zic.”

Continuare. Câteva exerciții (de imaginație) pentru sfătuitori binevoitori:

Cui a spus vreodată vreunei mame „relaxează-te și tu, că d-aia e și copilul „așa”. ” (nu se poate presupune că le are și copilu’ pe ale lui, e mereu de la mamele „stresate” că e și pișcotul „așa” (!). :
Băgați-vă la somn, dar puneți ceasul să sune peste 2 ore. Treziți-vă și puneți ceasul să sune în alte maxim două ore. Apoi plimbați prin casă un bidon de 5 litri de apă (plin) (dacă vreți nivelul pro, d-ăla de 10 l). În acest timp ascultați pe fundal, pe repeat, un audio cu un câine mârâind în surdină, care latră tare din când în când. Doar vreo 30 de minute. După care (plimbați bine prin tot apartamentul și conștienți că alarma va suna din nou peste cel mult o oră și jumătate!) încercați să readormiți. Repetați TOATĂ noaptea. Ziua mergeți la serviciu per normal.
Mâncați doar două mese pe zi, în felul următor: luați o lingură de mâncare, ridicați-vă, plimbați-vă prin cameră și reveniți. Repetați de două, trei ori. Ridicați-vă de tot de la masă (știu că n-ați terminat), lăsați mâncarea să se răcească, mai treceți și mai luați o lingură din când în când pe parcursul zilei.
Puteți și să mâncați ca de obicei, dar pe toată durata preparării mâncării și a mâncatului propriu-zis ascultați la maxim în boxe, pe repeat, un audio cu o persoană (musai dragă) care și-a tras cu ciocanul peste degete și urlă tare și înjură. Poftă bună!
Nu beți niciodată apă când vă e sete. Doar la vreo oră-două după ce vi s-a făcut sete, și doar jumătate de pahar odată. Cealaltă jumătate vărsați-o pe haine. Nu vă schimbați hainele.
Pe dieta asta băgați cel puțin o sesiune de sală pe zi.
Țineți-vă până simțiți că plezniți înainte să mergeți să faceți pipi. Sau faceți pipi ținând bidonul de 5 litri într-o mână. Aveți grijă să nu scăpați bidonul.
Mai cărați bidonul de apă de câteva ori și în timpul zilei (doar așa de antrenament). Cărați-l într-o mână în timp ce cu cealaltă încercați să faceți ceva treabă. Aveți grijă să nu scăpați bidonul (hei, măcar nu se zbate). Variantă: faceți treabă fără bidon, dar cu un audio de copil care țipă/plânge/plânge/țipă/urlă tare pe fundal. Eventual cu orăcăiala în boxe încercați să planificați ceva, sau să completați un excel. Corect. Dacă nu țineți bidonu’ într-o mână, din 5 în 5 minute opriți-vă din treabă, căutați-l pe unde l-ați lăsat și uitați-vă la el.
Repetați toată treaba cu trezitu’, mârâitu’, nemâncatu’ și plimbatul bidonului în fiecare zi (și noapte).
După (doar!) o săptămână verificați-vă gradul de irascibilitate și analizați cum v-ați simți să vă mai și spună cineva: „mai relaxează-te și tu, dragă, că dacă ai fi mai relaxat/ă, nu ți-ai mai stresa atât apropiații”.

Pentru cei cu „vaai, ce rușine! Numai la mami în brațe vrei!”
Găsiți un străin pe stradă. Pe cineva solid cu brațe zdravene. Eventual care sa va inspire totală neîncredere, că merge mai bine. Rugați-l să vă țină în brațe. Eventual să vă pupe și să vă gâdile. Spuneți-i să nu vă dea drumu chiar dacă v-ați cam săturat și situația devine îngrijorătoare. Chiar dacă vă zbateți. Să vă țină acolo. E rușine să vreți înapoi acasă.

Pentru avocații „să doarmă dragă singur. Să adoarmă la el în pat, nu cu voi, nu la tine în brațe.” Dacă dormiți cu iubitul/iubita, încetați. Pentru totdeauna. Eventual mutați-vă din apartament. Nu aveți nevoie de îmbrățișări, de căldura altcuiva. Nu aveți nevoie să știți că dacă vă întoarceți pe partea ailaltă puteți atinge cu mâna pe cel drag. Terminați cu prostiile, sunteți adulți, ce naiba!
Pentru varianta „cu blândețe”: daa, pe al nostru l-am învățat să doarmă singur cu blândețe. Adică da, a plâns, dar am stat mereu lângă el. Lângă pătuț, n-a fost singur deloc. Poți să faci și tu așa, nu pățește nimic.” Vă doare ceva. Rău. Sau nu vă doare nimic, dar sunteți supărați și triști. Rău. Cineva drag e lângă voi în cameră. Dar stă cu mâinile în sân și nu zice nimic. Zile în șir. Încercați să adormiți. Fără resentimente!

Tot aici sunt și cei cu „așa l-ai învățat. Prost. Mă crezi că tu l-ai învățat așa?” Nu numai că o cred, dar și confirm. Jur că nu las copilu’ pe la alții în timpul zilei, și tot ce a învățat știe de la mine. Recunosc, eu am făcut gogomănia (!) de a-i da lăptic la cerere. Și în liniște, că e curios rău și la cel mai mic sunet se întoarce să vadă ce-i. Da’ uită să dea drumu’ la sfârc și trage de mine ca de elastic. Și de la asta a degenerat, că asociază lăpticul, căldura unui corp și legănatul (acest Satana al creșterii copiilor) și eventual liniștea, cu somnul. Ar trebui să-și facă alte asocieri de somn. Să învețe să adoarmă altfel. Pe un cearșaf rece. Păcălit cu ceai. În gălăgie?
Să zicem că voi pentru somn aveți următoarele asocieri: vă băgați în pat, vă puneți pe burtă, trageți cuvertura, luați perna în brațe și așa vine somnul și adormiți liniștiți. Imaginați-vă că de astă seară trebuie să vă culcați pe o canapea extensibilă, complet întinși pe spate, fără pernă (e mai sănătos oricum). Asta în timp ce parternerul/a face treabă în camera de lângă (perfect ar fi să fie bucătăria, ca să troncănească niște vase). Încercați să adormiți. Stați așa până reușiți. Repetați în fiecare seară până adormiți așa la fel de repede și dulce ca înainte. Vă gândiți „da’ de ce dracu’ aș face asta?” Vă cred, e normal. Nu prost.

Pentru cei cu „da’ mai ignoră-l și tu puțin. Tre să învețe să stea și singur/să nu mai plângă.” Vă doare măseaua rău. Nu luați nici un ketonal, nici un calmant, nimic. Stați așa. Eventual nu vă aoliți. Vă doar oasele și articulațiile. Nu dați cu nici un unguent, nici un spray. Stați așa. Eventual nu vă aoliți. Nu puteți adormi. Nu luați nici un ceai calmant/somnifer. Stați așa cu ochii pe pereți. Nu faceți nimic, așteptați să vină somnul. Nu vă plângeți. Vă plictisiți în sufragerie. Închideți ușa. Stați acolo. Nu sunați nici un prieten, nu primiți nici o vizită, nu citiți nici o carte. Rămâneți acolo. Nu vă plângeți.
Îmi place că în educație toată lumea e de acord că sistemul nostru e comunist, că n-ar trebui să dea profesorii din gură cu orele, fiecare activitate ar trebui să fie interesantă și interactivă și sa nu dureze mai mult de 15 minute, că se plictisesc copiii și nu mai pot fi atenți. Dar un copil sub un an tre să învețe să se joace singur în țarc, că adulții au treabă. Bebică tre să fie empatic cu adulții și să înțeleagă ce e aia „treabă”.

[Bucata următoare NU este despre mămicile care dau completare pișcoțeilor, sau îi hrănesc exclusiv cu lapte praf. Fiecare face ce e mai bine pentru bebe și ce poate. Și e perfect normal. Bucata asta este despre eventualul sprijin către mamele care alăptează exclusiv și la cerere și care ar trebui să aibă voie și ele să spună că e greu. Deci,]
Pentru cei cu „da’ dă-i dragă niște lapte praf și gata” (adică ce te tot plângi că te suge ca lipitoarea? Nu tu ai vrut să alăptezi? Da’ nu vezi că ai ajuns praf tu? Dă-i lapte praf, și o să-ți fie mai bine).
Țineți o săptămână următoarea dietă: cafea instant, supe instant, piure din fulgi de cartofi, fasole bătută din fulgi, șnițele de soia deshidratată, beți lapte praf etc. (toate bio, toate cu vitamine, toate scumpe, dar toate din praf). Dacă ați avea (și aveți) alternative, ați face-o?

Și pe final, clasicul „da’ noi cum am fost crescuți, dragă? Și ce, am murit?”. Nu, n-am murit. Nu numai că n-am murit, dar suntem și foarte echilibrați, stăm PERFECT cu psihicul și fizicul. Nu-i așa? Hmmm…..

Iar pentru clasicul „dragă, tu ai vrut copil…”. Sigur că da. Dar nici nu am vrut părțile alea în care îmi crește inima, gen că la 7 luni a zis primul cuvânt („tata” normal 😐 ), merge de-a bușilea și știe când îl întrebi „citind” o carte unde e panda și unde e girafa și cârtița și tot așa. Sau alea când mor de râs cât de simpatic e cum bate din palme și noaptea în somn, că l-a învățat maică-mea și-i place. Și lungul șir de momente minunate din viața unui copil la care doar părinții au privilegiul să aibă parte. Nu. Eu îmi doream să aibă reflux și să mănânce haotic, să nu doarmă bine și să fie unul dintre ăia pe care îi doare al naibii când le dau dinții. Ah, și mor de plăcere când e răcit și nu poate dormi. Și deci, n-am voie să comentez.
Cam cum cine tocmai și-a găsit jobul vieții, pe care l-a vânat mult timp, dă peste un șef cam nașpa. Pai nu tu ai vrut jobul ăsta? Ce te plângi? Hai, ia stai tu acolo peste program și ciocu’ mic.

Da’ cum ar fi scenariul în care dacă (tot ai întrebat „ce mai faceți voi?” și) niște părinți se plâng că se simt depășiți câteodată de situație (ce rușine!) să nu vină sfaturi? Adică să se presupună din start că oamenii ăia au întors problema copilul pe toate părțile și fac ce pot ei mai bine? Și în schimb să vină niște idei năstrușnice, de genu’ „bă, am făcut niște tocană, hai că vă aduc și vouă”, „am plecat la cumpărături, aveți nevoie de ceva?”, „N-ai mai apucat de o săptămână să bagi la spălat? Am juma’ de zi liberă, trec pe la tine, poate apuci așa. Plusăm cu un aspirator?”

Hai, gata! Fiți pe fază, că e pe drum și o postare d-aia haioasă, cum v-am obișnuit. Nu de alta, da’ să nu mă lăsați p-acilea singură și necitită. Vă pupă fata cu voie bună, că azi și-a luat „ta-ta!” liber și nu tre să mai car bidonu’ decât de plăcere. 😀