Luna a opta: mă răsucesc în pat ca puiul rotisat

bebe laptop

… adică înceeeeet, foaaaarteee înceeeet, așa ca să mă perpelesc bine pe toate părțile.

Știți copiii ceia care adorm pe oriunde și dorm buștean/lemn/blană? Ah, AVEȚI copiii ceia? Ok, nu-i bai, nu sunt geloasă deloc. Vă dau unfriend mai târziu. Între timp al meu cred că în altă viață a lucrat la SRI. Se trezește la orice zgomot, orice umbră, orice respirație. Sunt sigură că dacă ar știi să scrie, ar nota tot. „[dă cu creionul pe limbă și notează în carnețelul de sub pernă la lumina unei lanterne de buzunar] trădătorii au părăsit camera. Aud clar cum dincolo se deschide o sticlă de bere. Și a doua! Se aude un ambalaj. Pare a fi ciocolată, dar nu pot fi sigur. După reclame cred că stream-uiesc seriale pe net. Șușotesc ceva despre programe de somn şi oliţe… subversiv de-a dreptul!” și tot așa…

Așa deci, trecuți demult de pragul disperării, luna aceasta am pornit cruciada somnului. Pa-na-na-naaam!
Poziționare strategică între ciocanul „Cum, dragă, nu i-ai făcut program de somn? Da’ mai lasă-l dragă și să plângă la el în pat, că adoarme el! Ce, încă îl alăptezi… la somn?! O să-l adormi și după ce se însoară!”
și nicovala „Cum să lași copilul să doarmă în pătuț ca la închisoare? Copilul trebuie să doarmă cu tine/pe tine/să te simtă. Dacă tot îl pui la el în pat, pune-l afară pe preș, că e tot aia!” – bifat!
I-am făcut program de somn, cu alăptare la cerere și dormit la el în pat, cu cu noi în cameră. Cine zice că nu poți să împaci și pișcotul și somnul?
Făcut grotă în dormitor. – bifat! Am aruncat și o pătură peste draperii – elegant maxim, claar! Și o să fie și mai mishteaux când mi-oi lipi folie de aluminiu ca să fie beznă și ziua, și să-l învăț „și mai prost”, ca să doarmă bine. Singura mea problemă – mi-e că mă trezesc cu poliția la ușă după ce m-or da în gât vecinii cum că cel mai probabil cresc iarbă. Nu de alta, dar să nu mi-l trezească! Sigur, noi nu prea mai avem dește la picioare de cât am luat toate colțurile de mobilă la întrebări, dar ce mai contează când pișcotul, în loc să se trezească și să înceapă „uuu, ia uite ce mânuțe aaaam, unaaa, douăăă, iiitaaa umbraaa, mamiii, tatiii, uuuu, e vremea să ne jucăm”, deschide ochii în beznă, crede că îi are tot închiși, face „câââr” de două ori și adoarme la loc?
Chinuit odrasla cu sac de dormit – bifat! În fine, ăsta i-a plăcut, deci n-o fo’ chiar chinuială. Mai ales că de-acu’ pișcoțenia vrea să exerseze statul și săritul în picioare. Și noaptea, desigur. Ei bine, sacul de dormit are ușor alte gânduri. Ia-o p-asta și danseaz-o!

Deci să recapitulăm tortura: beznă, sac de dormit, program și rutină. Rezultatul? Mă, a mers! A mers incredibil. Doarme mai mult și mârâie mai puțin. Haaaa-leluia! Mami și tati se uită la filme seara în camera cealaltă, în timp ce gremlinache doarme liniștit la el în pat. S-a prins repede de toată treaba, iar când se trezește, ne bate în perete „Jbang, jbang! Aloo… colegii de apartament, sunt treaz, să vină careva să mă plimbe în brațe!”. Mami și-a mai revenit cu capu’, iar luna asta n-a cedat nervos decât vreo trei zile. Doar o dată a aruncat cu un dovlecel după câine (ce bine că din frigider n-a căzut vreo sticlă de bere, ceva!) și nici nu l-a nimerit.

Ah, apropos, apel către companiile de snacksuri: nu băgați și voi la ciocolată și biscuiți și chipsuri etc. niște ambalaje care nu foșnăie? Eu aș fi prima, zău, shut up and take my money! Că ne trec toate nădușelile până băgăm și noi pe furiș niscaiva d-astea când doarme plodinski. Bașca pe câine nu-l păcălește nimeni. Ăsta se scoală și din comă dacă aude o pungă, traversează casa lipăind enervant pe gresie chiar prin fața grotei dragonului, înainte și înapoi, și se înființează cu balele cât de aproape se poate fără să-și fure una neplăcută.

Ce-i drept, când ești prost, nu te salvează nimeni. Într-o seară am scos toate nesănătoșeniile din pungi dinainte, am adormit copilul, și m-am dus să mă așez mândră nevoie mare, în maximă liniște, pe canapea la un serial. Și m-am așezat… drept pe cartea cu sunete de la fermă. Și după ce a nechezat calul prelung sub fundul meu, am dat un cot și la sticla de bere a lu’ tati, ca să răsune și aia bine în cioburi și lăcăraie prin toată casa. A dormit copilul buștean prin toate aceste asalturi ale bunului simț. Desigur, când ne-am dus să ne băgăm tiptil sub plapumă, asta l-a trezit (vezi titlu). În casă nu mai este acceptată decât berea la cutie.

Luna asta a fost cu viscolul Siberian. Patru pereți, trei zile, două ființe plictisite (pișcot și patruped), iar eu una și disperată. Nu i-am mai trimis atâtea mesaje alui meu din primele luni de îndrăgosteală. Nu am numărat niciodată secundele până să-l văd acasă mai abitir ca atunci. A treia zi n-am mai rezistat. Am înfofolit copilul și l-am scos să doarmă afară, în timp ce patinam cu el la purtător. Săraca maică-mea, să înnebunească de mila lui. Ea care nu suportă să-l vadă nici fără șosete în picioare prin casă. Și el e mereu fără șosete. Într-o zi când a venit pe la noi am lăsat-o să i le pună în picioare, că se tânguia așa, cu glas sfârșit „eu i-aș pune totuși niște șoseteeee…” și tot încerca să-l acopere subtil cu puloverul ei, sau vreo pătură. S-a lămurit în cinci minute că la noi șosetele sunt maxim jucării de dentiție.

Dar au fost și zile frumoase. Știu sigur că a venit primăvara, căci a început sezonul în care ți se strigă pe stradă „aoleeeeu maică, păi așa cu capul gol?!?”

Luna asta a fost și cu dinți. Sigur că i-a ieșit doar unu’ jos, al doilea – pauză, vreo doi sus și jur că îi iese o măsea doar ca să mă enerveze pe mine. Nu pot fi sigură, că al meu soț nu vrea să dea o a doua opinie. „Ce, ești nebună, io nu bag mâna acolo!!!” „Păi sigur, io pot să-mi periclitez sfârcurile de nuș câte ori pe zi, iar tu te codești la un arătător amărât. Sexul curajos, ce să zic….”
Tocmai mi-am dat seama că au trecut nouă luni în cap de când sunt mama caracatiță la alăptat. De la dinți, pusee de creștere, bâzdâci de tot felul, n-am știut (și nici nu voi știi) niciodată ce e aia o sesiune de alăptare liniștită, relaxantă, pe perne sau la orizontală. Eu trebuie să parez lovituri, să alăptez în mișcare, să cânt, să țin bine de el să nu mi se rostogolească din brațe sau să întoarcă moaca după orice stimul cu pielea mea cea mai netedă strâns(ă) în dinți. Tocmai m-am oprit din scris pentru o gustărică de gremlin. Am primit admirația lui tati, cum stăteam așa cu 10 kile de bebe răsucitor în brațe, în picioare, cu o mână sub capul lui, alta pe spate și prinzându-l mâini, și fundul pe un picior ridicat pe țarc mai ceva ca o balerină la antrenamente. Cui îi mai trebuie sală?!

Dar cel mai important, luna asta a fost cu „atenție, se mișună!” și „e pericoloso sporgersi!”. Avem gremlinache 3D și 4G, pus pe mișculat, cățărat, tras câinele de ce are el mai moale, băgat dește peste tot, de la sertare la prize, agățat și răsturnat orice nu e ancorat zdravăn, aruncat în cap de pe canapea, lucrat la laptop(!) ș.a. E absolut minunat și absolut sinistru în același timp. Acum înțeleg de ce taică-meu ne alinta „lighioane” și „jivinuțe” când eram mici. Mai minunat e când ai un câine gelos, care se bagă non stop între tine și copilul care e constant într-un echilibru precar și nu te lasă să bagi o mână între căpățânuța moale și obiectele contondente de peste tot (nu și-a luat decât o masă în freză în ultimele două săptămâni din cauza asta, e ok. Ta-su nici n-a observat că arata ca Harry Potter.)

Ei, dar mai e un pic din weekend și bebe e încă pe tura lui tati. Sigur, tura lui tati include  invariabil turul lui mami. De pe unde sunt prin casă aud constant „Unde e mami? Hai să o enervăm pe mami! Ia să vedem, ce face mami? Uite-o pe mami! Ce face acolo?” Ia nu-i mai purtați atâta grijă și mai lăsați-o și pe mami! Mami e ok, iar ce face acolo e treaba ei! Ia să plimbe mami câinele. Nu, nu, stați liniștiți, că e urât afară. Merg singură, mă sacrific! Vă pupă mama!

Related Posts